Toamna, are culoarea copacilor.
Ochii ei, privesc spre nuanța
Albastră a lacului.
Lacrimile cerului,
Căzute-n grădina de turcuaz
Părul despletit al copacilor, spală.
Surâsul lor,
La fiecare adiere de vânt
Se reflectă-n ochii mei,
Inundând cuvinte abia născute.
Încă o pasăre –
Se oprește în grădina mea,
Lângă celelalte păsări tăcute –
Ca-n uleiurile nepictate.
Toate acestea, sunt pierdute
În expoziția mea
De verde, de brun, de albastru.